Biserica Fortificată Precista

Biserica Fortificata PrecistaEste cea mai veche biserică din Galaţi şi totodată cel mai vechi monument istoric din oraş, fiind construită între anii 1643-1647. Ridicată în vremea domnitorului Vasile Lupu din cărămidă, nisip şi var, cu acoperişul din şindrilă, Biserica Fortificată Precista a avut, pe lângă rolul de locaş de cult, şi cel de “cetate” de apărare împotriva invadatorilor.

Este construită în plan triconic, cu altarul şi naosul în stil moldovenesc, iar pronaosul şi pridvorul sunt în stil transilvănean, cu masivul turn clopotniţă şi încăperea dintre pridvor şi pronaos prevăzute cu creneluri pentru apărare, precum şi căi de acces şi metereze construite în podul bisericii, acestea de asemenea având rol de apărare.

Pereţii exteriori ai bisericii formează un adevărat zid de apărare, întărit cu cinci contraforţi. Deasupra ferestrelor, zidul este dublat până la acoperiş, formând un coridor lat de o persoană.

Partea nordică a pronaosului şi a pridvorului este mai groasă cu 90 de centimetri, după sistemul de construcţie săsesc, formând astfel un spaţiu pentru accesul în zona fortificată de mijloc a bisericii. Pentru o mai bună apărare şi pentru a îngreuna înaintarea inamicului în cazul în care reuşea să pătrundă în biserică, se află, sub scările ce duc spre zona de mijloc, o capcană adâncă de 7 metri, trapele acesteia fiind acţionate de la distanţă cu ajutorul unui sistem de scripeţi. Deasupra altarului există o cameră ascunsă unde erau depozitate la nevoie obiectele preţioase şi diversele bogăţii ale oraşului.

După 1821 turnul de apărare a fost restaurat şi transformat în turlă clopotniţă, fără a mai fi refăcut turnul clopotniţă original (cel de la intrarea în biserică).

Biserica Fortificată fost afectată de cutremurul din anul 1940, iar lucrările de restaurare au putut începe abia în anul 1952. Din păcate, s-au putut păstra din construcţia originală doar zidurile exterioare, o parte din baza turlei şi turnul de apărare.

Adresă: Melodiei, 1, 800049, Galaţi, România