Ce este cu adevărat un monument istoric, o operă de artă arhitecturală, îl reprezintă cavoul familiei Serfioti, construit în anul 1880. Acest cavou este, cu adevărat, o bazilică în miniatură, cu demisol şi un nivel superior în formă de trepte, cu o fortificaţie prevăzută cu metereze.
În partea de est a terasei se află un acoperiş deosebit, cioplit în piatră, care iese în evidenţă prin stilul neoclasic al construcţiei, prin arcadele ogivale din est şi vest, precum şi prin elementele şi decoraţiunile lui.
Interiorul are pardoseala din marmură cu model, pietrele de mormânt sunt din marmură albastră, pereţii şi tavanul pictaţi în model frescă. Intrarea în camera mortuară este străjuită de o uşă dublă din fier forjat cu model. Peretele de est al camerei adăposteşte o troiţă din marmură albă de Carara, cu arcada sprijinită pe două coloane sculptate.